Adrian Năstase: PSD e în fierbere; se accentuează divergențele între tabere 

Adrian Năstase: PSD e în fierbere; se accentuează divergențele între tabere 

 

PSD este în fierbere și se accentuează divergențele între tabere, a scris sâmbătă fostul premier Adrian Năstase, într-o postare pe blogul personal.

„Condamnarea lui Dragnea. Așa cum am presupus anul trecut, ea s-a produs înaintea campaniei pentru locale, într-o strategie impecabilă. El a trebuit ținut — cum spun americanii — într-o lesă scurtă. Evident că PSD este în fierbere. Se accentuează divergențele între tabere, inclusiv între cei care sunt, posibil, manevrați din afara partidului. Sigur că se încearcă schimbarea președintelui PSD înainte de alegeri. Adversarii de acum, colegii de altădată (PNL), președintele independent al Republicii (care dorește, poate că, în mod similar obținerii ‘guvernului Meu’, să obțină și ‘partidul Meu’ de stânga, iar după alegerile din toamnă ‘guvernul meu USL’). Singurul dezinteresat este Geoană, care știindu-se curat cu campaniile electorale, cere ca Dragnea să-și dea demisia”, a susținut fostul lider al PSD.

În ceea ce privește „eliminarea lui Ludovic Orban, la ‘momentul oportun'”, din cursa pentru București, Adrian Năstase spune că nu a avut o relație apropiată cu el, dar acest fapt i se pare „cusut cu ață albă”.

„Poate însă că i s-a arătat o pisică mai mare. Pe de altă parte, experimentul cu ‘iepurașul’ Munteanu a arătat fragilitatea struțo-cămilei PNL/PDL. Când am fost condamnat, în dosarul Afișelor electorale, cu cei 974 de martori, în baza unor ‘probe indirecte’, conform cărora ar fi trebuit să știu de felul în care se finanța campania, Băsescu, după nenumărate comentarii publice, se laudă, la Bruxelles și în țară, că a fost un act de ‘vitejie’ politică faptul că România și-a condamnat un fost prim-ministru. Spunea că acea condamnare era exemplară. Neînțelegând că a deschis o periculoasă Cutie a Pandorei. (…) În România, se pare că atât revoluțiile cât și contra-revoluțiile își ‘mănâncă copiii’ — Cuza, Maniu, Antonescu, Pătrășcanu, Iliescu, Munteanu. Am dat câteva nume, aproape la întâmplare”, a adăugat Năstase.

Potrivit acestuia, „diagnosticul pe care l-ar pune un ‘doctor’ societății noastre, în acest moment, ar putea fi acela de metastază politică: disoluția partidelor mari, inflația de partide de apartament, eliminarea liderilor politici importanți, decredibilizarea mișcărilor civice, tensiuni sociale în cascadă, apatia alegătorilor”.

„Și o formă de masochism internațional. (…) Frustrarea generală, legată de lipsa infrastructurilor de transport, pierderea locurilor de muncă, mărul otrăvit al breslelor luptând pentru creșterea salariilor într-o economie care se restrânge, dominația tot mai puternică a marilor companii străine, cuplată cu diminuarea suprafețelor agricole în proprietate românească, anunțarea unor candidaturi hilare la alegeri, toate acestea arată un peisaj sumbru al societății românești în Anul I al guvernării tehnocrate. Semnificativ mi se pare efortul ‘muntelui’ Băsescu, care după nenumăratele teorii despre schimbarea clasei politice a produs, după un deceniu, cu noul sau partid, un ‘șoricel’ pentru alegerile de primar, din iunie. (…)

În timpul ăsta, Europa se pregătește să intre într-o nouă criză economică, Uniunea Europeană nu-și poate defini viitorul, America se îndreaptă spre o președinție Trump, Rusia caută soluții alternative pentru vechile formule ideologice și după pierderea gazului natural și a petrolului ca instrumente de influență și de putere regionale. România pare însă că a revenit la statutul de suzeranitate, statut pe care și-l consolidează zilnic. Oferind tributul anual de corupți pentru Bruxelles și Washington, asigurând funcționarea marilor companii și a mall-urilor în țară, își poate vedea, în continuare, de propriile jocuri balcanice mărunte. Succes în alegeri!”, a conchis ironic fostul premier.

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Articol preluat integral

Vezi Sursă: Adrian Năstase: PSD e în fierbere; se accentuează divergențele între tabere – AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.