Cazul Dan Condrea. Șoferul mort era patronul Hexi Pharma

Cazul Dan Condrea. Șoferul mort era patronul Hexi Pharma

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de duminica trecută, au anunțat procurorii, după ce au analizat probele de țesut și sânge prelevate de la locul accidentului.

Probele prelevate din mașină au fost comparate cu cele ale unuia dintre copiii lui Dan Condrea.

„Urmele de culoare brun-roșcat și țesut descoperite pe elementele de caroserie cu prilejul cercetărilor la fata locului prezintă un profil genetic identic cu probele biologice prelevate de la cadavru. Profilul genetic respectiv aparține unui bărbat care este tatăl biologic al minorului C. D. , cu indice de paternitate 5.580.000”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ramona Bulcu.

Procurorii mai spun că între ora 17.30 și momentul accidentului a făcut 13 deplasări între Buftea și Corbeanca.

Ultima deplasare a fost pe sensul Buftea-Corbeanca, a precizat Ramona Bulcu.

Mașina surprinsă de camerele de supraveghere la ieșirea din Crevedia, imagini obținute de Digi24, era a lui Dan Condrea, au confirmat astfel procurorii.

Articol preluat integral – Digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.