Reacția PNL după ce Comisia Juridică a refuzat arestarea lui Sebastian Ghiță 

Reacția PNL după ce Comisia Juridică a refuzat arestarea lui Sebastian Ghiță 

Sebastian Ghiță i-a convins pe cei din Comisia Juridică a Camerei Deputaților să nu fie prezenți la votul pentru arestarea sa, așa cum a cerut DNA. PNL spune că vina aparține PSD, care continuă să fie o amenințare pentru lupta anti-corupție, susține liberala Valeria Schelean, vicepreședinte la Comisia Juridică a Camerei Deputaților și deputat PNL de Caraș-Severin.

”Majoritatea PSD din Camera Deputaților continuă să se opună solicitărilor venite din partea Ministerului Justiției atunci când la mijloc sunt parlamentari PSD acuzați de grave fapte de corupție.

În ceea ce privește voturile de astăzi, 29 martie din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, parlamentarii PNL au votat “pentru” în cazul ambelor solicitări: și cea de încuviințare a reținerii și cea de încuviințare a arestării în cazul lui Sebastian Ghiță, fiind consecvenți pozițiilor exprimate de-a lungul timpului.

În acest timp, reprezentanții PSD au făcut jocuri politice și au votat doar pentru una din cele două cereri, cea de reținere, opunându-se și respingând-o pe cea de arestare. Este pentru a treia oară cosecutiv când, în Camera Deputaților, majoritatea PSD adoptă această tactică politică, prin care se preface doar că nu se opune luptei anti-corupție.

Reamintesc că, în cazul ultimelor trei solicitări de reținere și arestarea care au venit în fața Camerei Deputaților: Nicolae Păun, Cristian Rizea și, astăzi, Sebastian Ghiță, PSD-iștii au votat pentru reținere, dar împotriva arestării. În cazul lui Nicolae Păun a fost nevoie de reluarea votului, pentru că prima dată nu a fost cvorumul necesar. Probabil că PSD-iștii cred că astfel vor reuși să genereze confuzie în ceea ce privește atitudinea adevărată față de lupta anti-corupție, încercând să susțină că voturile negative sunt doar o întâmplare.

PSD împiedică în mod activ, după un plan bine stabilit, lupta anti-corupție și vor continua să facă acest lucru până când presiunea opiniei publice și spaima unei sancțiuni electorale nu-l va convinge să renunțe la aceste manipulări.

PNL și reprezentanții săi în Camera Deputaților au votat și vor vota mereu pentru a încuviința solicitările formulate de Ministerul Justiției, fără să țină cont de persoana vizată sau de partidul din care aceasta face parte. Aș îndemna și PSD la acest tip de comportament, dar știu că orice apeluri de bună credință sunt inutile când vine vorba de PSD și lupta anti-corupție, pentru că adevărul este că PSD este irecuperabil!”, e opinia deputatei Valeria Schelean.

Articol preluat integral de pe StiripeSurse.ro

Sursă: Reacția PNL după ce Comisia Juridică a refuzat arestarea lui Sebastian Ghiță – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published.