UPDATE Cristian Rizea a recunoscut acuzatiile de trafic de influenta, spalare de bani si influentarea declaratiilor/ Lucian Coltea il avertizase ca il denunta – rechizitoriu DNA 

UPDATE Cristian Rizea a recunoscut acuzatiile de trafic de influenta, spalare de bani si influentarea declaratiilor/ Lucian Coltea il avertizase ca il denunta – rechizitoriu DNA 

Deputatul PSD Cristian Rizea a recunoscut pe parcursul urmaririi penale acuzatiile de trafic de influenta, spalare de bani si influentarea declaratiilor, desi initial le-a respins, se arata in rechizitoriului prin care deputatul a fost trimis in judecata de procurorii DNA alaturi de omul de afaceri american Lucian Coltea, scrie Agerpres.

„Initial, inculpatul Rizea Cristian nu a recunoscut faptele pentru care este cercetat in prezentul dosar asa cum rezulta din declaratia acestuia din data de 2.03.2016. Pe parcursul urmaririi penale, inculpatul Rizea Cristian a revenit asupra pozitiei sale procesuale si in data de 17.03.2016 a declarat ca recunoaste savarsirea infractiunilor de trafic de influenta, spalare de bani si influentarea declaratiilor asa cum au fost retinute in ordonanta de punere in miscare a actiunii penale impotriva sa”, se arata in rechizitoriu.

Conform aceleiasi surse, inculpatul Lucian Coltea a avut o pozitie procesuala sincera, prezentand faptele asa cum au fost retinute de anchetatori.

In rechizitoriu se mai arata ca Lucian Coltea l-a avertizat in anul 2010 pe Cristian Rizea ca il denunta la DNA, fiind nemultumit de intarzierea solutionarii cererilor de retrocedare a unor terenuri, demers pentru care ii daduse parlamentarului 300.000 de euro.

Banii au fost dati in decembrie 2009, iar in aprilie 2010, in contextul in care solutionarea retrocedarilor intarzia, Lucian Coltea l-a informat pe Cristian Rizea ca a intocmit un denunt impotriva lui si i-a spus ca il va inainta catre DNA in situatia in care nu i se restituie banii.

„Cei doi s-au intalnit si au discutat pe aceasta tema, iar ulterior s-au inteles sa nu inregistreze denuntul la DNA iar inculpatul Rizea Cristian sa ii transmita proprietatea a doua imobile ca o garantie a faptului ca in viitor o sa rezolve interesele lui Coltea Lucian la care se angajase si pentru care primise suma de 300.000 euro”, se mentioneaza in rechizitoriu.

Ulterior, Rizea a incheiat doua antecontracte de vanzare-cumparare prin care s-a obligat sa-i vanda in viitor doua imobile lui Coltea. In respectivele antecontracte, cei doi au declarat in fals in fata notarului public ca s-a platit contravaloarea celor doua imobile in ziua incheierii tranzactiilor, adica pe 21 aprilie 2010.

Pe 22 martie, procurorii DNA l-au trimis in judecata sub control judiciar pe deputatul Cristian Rizea, pentru trafic de influenta, spalare de bani in forma continuata si influentarea declaratiilor.

In acelasi dosar a fost deferit justitiei Lucian Coltea, cetatean american, care este acuzat de savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta si spalare de bani in forma continuata.

Ce acuza procurorii:

„In perioada septembrie – decembrie 2009, Rizea Cristian a pretins in mod direct, pentru sine, de la Coltea Lucian, om de afaceri cu cetatenie americana, suma de 300.000 euro disimulata sub forma a doua contracte de imprumut fictive, in schimbul promisiunii, indeplinite ulterior, ca va interveni la nivelul a doua autoritati, RAPPS si primaria comunei Chiajna, astfel incat sa fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor doua autoritati.

Potrivit intelegerii anterioare, in cursul lunii decembrie 2009, Rizea Cristian a primit de la Coltea Lucian, suma totala de 300.000 euro, pentru ca in schimb sa intervina la nivelul celor doua autoritati, astfel incat o persoana din familia lui Coltea Lucian sa beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat intr-o zona rezidentiala din municipiul Bucuresti, respectiv ca omul de afaceri sa obtina dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat in litigiu cu primaria comunei Chiajna.

Pentru a disimula adevarata natura a provenientei sumei de 300.000 euro, primita de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenta, au fost intocmite patru contracte de imprumut false, cu caracter fictiv.

In cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfasurarii prezentei anchete penale, Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori si le-a spus sa nu relateze adevarul organelor de urmarire penala, promitandu-le celor doi ca, in perspectiva ca va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spatiu comercial in zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie.”

Sursă: UPDATE Cristian Rizea a recunoscut acuzatiile de trafic de influenta, spalare de bani si influentarea declaratiilor/ Lucian Coltea il avertizase ca il denunta – rechizitoriu DNA – Anticoruptie – HotNews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.